Porți din fier forjat
Porțile din fier forjat sunt elemente ce se potrivesc perfect atât pentru gardul din fier forjat, cât și pentru cel din panouri prefabricate din beton.
Fierul forjat este catalogat ca fiind cel mai bun material utilizat pentru diverse decorațiuni exterioare. Așadar, porțile din fier forjat sunt rezistente și au un aspect deosebit, beneficiind de o gamă largă de modele.
Acestea au o durată mare de viată, în condițiile să fie îngrijite cum trebuie cu o întreținere periodică. Acestea necesită grunduire și vopsire periodică pentru a-și păstra proprietățile și aspectul.
În ceea ce privește costul acestor porți, cele fabricate din țeavă rectangulară au un preț mai accesibil față de modelele zincate care au un preț mai ridicat, apropiat celor din aluminiu.
Costurile unor astfel de porți variază în funcție de producător, iar cele prefabricate, pe care le puteți găsi în orice magazin de specialitate pot costa până la 2500 lei – porți mari- și până la 1000 lei – porți mici- în funcție de model și mărime.
Avantaje
- preț accesibil;
- rezistență crescută;
- durată mare de viață;
- aspect deosebit.
Cel mai mare dezavantaj al acestora ține mai mult de modul de întreținere. Acestea au nevoie de o întreținere specială, iar această întreținere constă în aplicarea unui tratament anticoroziune la cel puțin 2 ani.
Porți din fier forjat sau din lemn?
Porți din lemn
Porțile din lemn sunt asociate cu stilul clasic și cu cel rustic. Așadar, dacă pentru construirea gardului ați ales ca material lemnul atunci cea mai potrivită poartă este cea din lemn.
În mod normal, o poartă din lemn este construită pe structură metalica și este ideală pentru toate tipurile de locuințe, fiind executată dintr-un material ce nu se demodează niciodată.
Prețul unei asemenea porți variază în funcție de firma care execută lucrarea. În mod normal, o poartă din lemn poate porni de la câteva sute de lei, ajungând până la câteva mii de lei, în funcție de complexitate și de modelul ales.
Avantaje
- prelucrarea rapidă a lemnului;
- durabilitate mare;
- rezistență în timp;
- posibilitatea refolosirii lemnului;
- posibilitatea combinării lemnului cu metalul sau betonul;
Cel mai mare dezavantaj al acestui tip de poartă ține de reacția lemnului la condițiile meteorologice. Așadar, lemnul trebuie să fie întreținut și tratat corespunzător.
sursa: https://www.casebinefacute.ro/blog/informatii-utile/porti-din-fier-forjat-sau-din-lemn/